Tipărire
Categorie: Pagina Comunei Baru
Accesări: 19065
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

(Revenire la pagina principală "WiFi4EU - Baru")

 

Realizare studiu tehnic tip "cerere de ofertă" pentru furnizorii de servicii instalare reţea.

Iniţiere studiu tehnic

21.01.2019

X

Parcurgere date furnizori servicii înscrişi WiFi4EU şi realizare proiect tehnic iniţial.

22.01.2019

31.01.2019

X

Redactare documentaţie pentru furnizori înscrişi WiFi4EU la 31.01.2019, publicare pe situl instituţiei a detaliilor (lista furnizori, selecţie, etc).

01.02.2019

08.02.2019

 X

Iniţiere contactare, transmitere cereri de ofertă furnizori selectaţi

11.02.2019

28.02.2019

 X

Perioadă de colectare date colaborare furnizori (30 zile) - Prelungire perioadă la 60 de zile (perioadă estimată pe baza "reacţiilor" furnizorilor, atât de servicii de instalare reţea cât şi a providerilor de servicii internet)

01.03.2019

01.04.2019

(31.05.2019)

 X

Redactare formă finală documentaţie tip caiet de sarcini

02.04.2019

(03.06.2019)

19.04.2019

(21.06.2019)

 

Finalizare documentaţie tip caiet de sarcini.

22.04.2019

(24.06.2019)

 

            Detalii Faza 2 - Realizare studiu tehnic cerere de ofertă furnizori de servicii.

 

         16.01.2019 - Iniţiere documentaţii tehnice de solicitat/ comparat oferte furnizori de servicii agreaţi/ selectaţi.

         Notă (18.01.2019): Fiind vorba despre un adevărat pionierat, este momentul să consultaţi cu toată responsabilitatea orice specialist aveţi la dispoziţie, orice material informativ, înainte de a cere părerile/ ofertele celor ce vor instala reţeaua, eventual vor asigura serviciile internet ce vor întregi ansamblul atras de acest voucher wifi4eu. Voi încerca, fără a avea pretenţia că va fi un material exhaustiv, să precizez principalele puncte de referinţă ale algoritmului operaţional necesar.

         1. Evident, primul punct este reprezentat de alegerea "iniţială" a locurilor de amplasare ale punctelor de acces (P.A.-urilor sau A.P.-urilor, în expresia lor în engleză, access point). Nu este o operaţie complicată ci va ţine cont doar de prezenţa publicului utilizator al viitoarei reţele wifi, care, la testele de confirmare ce vor urma trebuie să fie prezenţi. Pe forumurile legate de voucherul  wifi4eu se precizează clar că locurile publice sunt orice locuri unde mai multe persoane pot accesa liber (şi gratuit) resursele wifi puse la dispoziţie de reţeaua respectivă (pieţe, şcoli, biserici, locuri turistice mai mult sau mai puţin frecventate, etc).

         Nu mai trebuie subliniat că aveţi de "respectat" condiţiile minimale de număr de puncte de acces, în "echilibrul" lor de prezenţă, pe puncte exterioare sau exterioare, conform precizărilor contractuale de acordare ale voucherului, inserate în tabelul de mai jos:

Număr minim de Punte de Acces (P.A.-uri)

Număr minim de P.A.-uri exterioare

Număr minim de P.A.-uri interioare

10

0

9

2

8

3

7

5

6

6

5

8

4

9

3

11

2

12

1

14

0

15

         Vă precizez că este nevoie să vă faceţi timp ca, după alegerea acestora, să colectaţi coordonatele de geolocaţie ale acestor puncte, deoarece furnizorii de servicii internet vor fi cei mai interesaţi de aceste coordonate (cei care doar instalează reţele nu sunt interesaţi decât în măsura în care vor ca treaba să fie "bine făcută", ei fiind interesaţi doar de locul unde amplasează echipamentele, fără prea mari implicaţii ulterioare - erorile de alegere a P.A.-urilor vor atrage costuri mai mari sau mai mici pentru beneficiar şi doar câştiguri pentru prestator, el nefiind obligat să vă asigure conexiunea ci doar să vă instaleze/ amplaseze reţeaua).

         2. Confirmarea punctelor de acces (P.A.-urilor) este pasul următor. Această "confirmare" se poate face numai şi numai după ce aţi consultat ambii furnizori, atât cel de servicii de montare a reţelei cât şi cel de furnizare de servicii de internet. Această adevărată necesitate se naşte din faptul nu puteţi pune "la liber" P.A.-urile acolo unde doriţi şi, în mod cert, depindeţi de punctele de legătură la un serviciu internet, de posibilitatea de branşare la electricitate şi de multe, multe altele. Voi aborda aceste elemente "pe rând".

- Punctul/ punctele de inserţie internet - În zonele urbane nu este prea mare lucru de comentat despre acest detaliu dar, în zonele rurale, mai ales în cele din zonele montane, unde localităţile sunt "înşirate" pe distanţe mari, fără densitate de utilizatori, totul devine o adevărată problemă; Şi asta nu neapărat pentru o conformare la numărul de utilizatori ci, pur şi simplu, din punct de vedere al costurilor echipamentelor şi a celor de instalare şi, mai ales, din punct de vedere al costurilor de furnizare de servicii internet; Deci, colaboraţi în primul şi în primul rând cu furnizorii de servicii de internet, care vă vor ajuta să "identificaţi" punctele optime de inserţie de internet (mai ales în cazul comunelor care pot avea ca obiectiv furnizarea de serviciu internet pe mai multe localităţi sau puncte de atracţie, turistice, etc, componente/ părţi/ zone ale teritoriului administrativ al comunei respective), după care să vedeţi ce mai rămâne din alegerea P.A.-urilor iniţiale; Următorul pas, mai importat decât vă imaginaţi, este reprezentat de detalii cum ar fi alimentarea cu energie (branşamentul - care cade în obligaţiile Dumneavoastră), protecţia echipamentelor instalate (cu referire la cutiile ce vor adăposti echipamentele, care în majoritatea ofertelor cad în obligaţia Dumneavoastră - fără a uita şi de o posibilă amplasare în locuri accesibile dornicilor de "foloase necuvenite", ei neştiind că furtul unui astfel de echipament este imposibil deoarece este un echipament de internet şi poate fi identificat imediat după activarea lui, "dornicul ajungând rapid unde îi este locul/ după gratii cu toţi "camarazii" lui", etc); Nu uitaţi că prestatorul de instalare de reţea nu este afectat de aceste detalii, el taxându-vă cu valorile necesare conformării la cererile Dumneavoastră.

- Echipamentele care vor constitui partea hardware a reţelei de ca va instalată (şi decontată cu ajutorul voucherului acordat) - După cum aminteam anterior, este necesar să urmăriţi achiziţionarea de echipamente conforme cu standardele "wifi certified 5" (5g) şi nu numai cu Hotspot 2.0 şi celelalte elemente tehnice solicitate expres prin precizările contractuale. Mai mult, funcţie de topologia locală, veţi avea de pus la punct multe elemente de conectică, de "prelungire"/ amplificare acoperire, etc. "Calculul" acestor componente ale viitoarei reţele s-ar putea să vă dea peste cap aşteptările, aşa că, odată ce aveţi un fel de poziţionare certă a P.A.-urilor, toate componentele rezultante vor fi grupate într-un deviz estimativ şi se va face selecţia "aspectului" final al acestuia.

- Softurile "de deservire" ce vor fi achiziţionate (şi decontate cu ajutorul voucherului acordat) - Nu ştiu cât de pricepuţi sunteţi sau dacă aveţi alături un specialist IT dar softurile reprezintă cel puţin un sfert din valoarea totală a unei reţele wifi (aproape întotdeauna); În cazul nostru nu se mai discută de o reţea de bloc unde se conectează nişte switch-uri, routere, etc cu formarea unor feluri de hotspoturi pe fiecare router terminal cu capacitate wifi; Aici intervin cerinţe de gestiune reală, de studiu comportamental al utilizatorilor, de ..., de ..., de...; De multe ori este nevoie de un echipament hardware corelat cu software-ul necesar, multe echipamente profesionale având propriul lor sistem de operare; Şi "durerile de cap" nu se termină aici. Aceste softuri, în lumea reţelelor wifi, nu se achiziţionează şi am terminat cu problemele, ele fiind "închiriate"/ "licenţiate" (la propriu) pe o perioadă de 1 - 3 ani; După această perioadă trebuie "să sari cu banul" (evident, cu valori semnificativ mai mari faţă de momentul achiziţiei iniţiale), afară de cazul în care aveţi angajat un adevărat profesionist şi îşi construieşte singur utilitarele necesare cu ajutorul lumii "open source" sau folosind "sudoarea" sa plătită "comparativ cu costurile de achiziţie ale unui soft licenţiat, împărţit la cel puţin 1.000" (adică "nimic" - cel mai ieftin soft în ofertele primite este peste 1.000 de euro deci, evident, dacă l-aş face eu, mi se va da maxim 1 euro); Să nu uit de faptul că, având ca suport aceste softuri, inclusiv portalul captiv solicitat expres de prevederile contractuale, finanţatorul va monitoriza soluţia realizată de Dumneavoastră, va fi la curent cu toate bătăile de cap ce s-au născut atât de ieftin (doar 15.000 euro);

- Personal calificat - Da, uitam de problema "spinoasă" a existenţei unei persoane calificate sau, cel puţin, cunoscătoare, necesară pentru gestiunea reţelei, afară de softurile menţionate, indiferent dacă soluţia acestei persoane va fi reprezentată de un serviciu externalizat; În ofertele primite se asigură asistenţă, de multe ori gratuită, dar doar pe perioada celor trei ani contractuali; Ulterior, din experienţă vă spun că preţurile cresc semnificativ. Tot din experienţă vă garantez că externalizarea vă va costa mult mai mult decât salarizarea unui profesionist, chiar dacă din punct de vedere "al cifrelor" totul va părea perfect; Dacă tot "vă mănâncă" să externalizaţi, atenţie la contractul şi actele adiţionale care le veţi negocia!

- Autorizaţii/ avize - Problemele legate de acestea nu se limitează numai la obţinerea avizelor de branşamente, a autorizaţiilor de construire, şi a multor altora ce le veţi descoperi în timp. De exemplu, din start, va trebui să planificaţi momentul în care veţi obţine "Autorizaţia generală pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice" eliberată de ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii); Da, aţi citit bine, deveniţi furnizor de servicii de internet chiar dacă totul este cu titlu gratuit, care nasc o groază de elemente birocratice, de probleme cu regulamente de funcţionare, de nediscriminare, celebrul GPRD şi multe, multe altele.

- Angajamentele legale - "Plasamentul" costurilor unor astfel de reţele, cu prestaţiile atrase, vor da mari dureri de cap încă de la momentul primirii voucherului. Nu multe întrebări au fost legate de toate problemele ce se nasc din asta; De exemplu, cum se înregistrează în contabilitate, cum se face achiziţia, şi multe, altele; Autorităţile deliberative şi/ sau executive nu au mari probleme în a vedea avantajele imense ale reţelei wifi puse gratuit la dispoziţia cetăţenilor, zonelor, turistice, etc dar problemele apar la "cei mici" care trebuie să susţină euforia aleşilor; De-a lungul timpului voi insera cât de multe detalii am la dispoziţie cu referire la tot ce naşte acest proiect şi acum voi răspunde unei colege (din alt UAT) care nu înţelegea cum de nu fac achiziţiile prin S.E.A.P./ S.I.C.A.P... Iată cadrul legal care mă îndreptăţeşte să negociez totul direct cu prestatorii, procedând la achiziţia directă, fără trecerea prin sistemele electronice licitative:

          Conform dispozițiilor art. 49 din Anexa la H.G. nr. 394/ 2016, astfel cum acesta a fost modificat prin H.G. nr. 419/ 2018:

            „(1) Entitatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 12 alin. (4) din Lege.

            (2) În cazul achiziţiei directe, entitatea contractantă are obligaţia de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie de S.E.A.P. sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a web-site-ului propriu/ A.N.A.P. sau a S.E.A.P., însoţită de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziţionate.

            (3) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de:

a) 100.000 lei pentru produse şi servicii, respectiv 280.000 lei pentru lucrări, entitatea contractantă poate achiziţiona direct, fără a utiliza catalogul electronic sau anunţul prealabil, prin consultarea a minimum trei candidaţi;

b) 70.000 de lei, entitatea contractantă poate achiziţiona direct pe baza unei singure oferte (notă: la valoarea B.N.R. actuală acestei documentaţii, de paritate leu/ euro, de 4,76, valoarea totală a voucherului este de 71.400 lei dar este foarte posibil să folosiţi şi mai puţin de 70.000 lei);

c) 4.500 lei, entitatea contractantă are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte.”

            Astfel, din interpretarea prevederilor legale sus-menționate reiese că entitatea contractantă are dreptul de a realiza o achiziție directă în măsura în care valoarea estimată a achiziţiei, fără T.V.A., este mai mică de 135.060 lei, în cazul produselor sau serviciilor, respectiv 450.200 lei pentru lucrări.

            În ceea ce privește modalitatea de derulare a unei achiziții directe, conform art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 394/2016, ca regulă se impune obligația de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie prin intermediul S.E.A.P. sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a web-site-ului propriu/ A.N.A.P. sau a S.E.A.P., și doar ca excepție, în măsura în care se îndeplinesc condițiile privind valoarea estimată a achiziției, astfel cum sunt enunțate la art. 49 alin. (3) din H.G. nr. 394/2016, această modalitate de achiziție se poate realiza fără a avea obligația de a utiliza mijloacele electronice așa cum acestea sunt menționate mai sus.

            În acest din urmă caz, dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică decât 100.000 lei pentru produse şi servicii, respectiv 280.000 lei pentru lucrări entitatea contractantă poate achiziţiona direct, fără a utiliza catalogul electronic sau anunţul prealabil, prin consultarea a minimum trei candidaţi; în cazul în care valoarea estimată este mai mică de 70.000 de lei, entitatea contractantă va avea posibilitatea de a achiziţiona direct pe baza unei singure oferte; ba mai mult, dacă valoarea estimată este situată sub pragul de 4.500 lei entitatea contractantă are dreptul de a realiza plata direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte.

            Din prevederile legale susmenționate, reiese în mod evident că verificarea condițiilor de încadrare în situațiile de excepție de la art. 49 alin. (3) din H.G. nr. 394/2016 se va raporta la valoarea totală estimată a achiziției calculată conform Capitolul II Secţiunii a 2-a din Anexa la H.G. nr. 394/2016, care de altfel a constituit criteriul principal în stabilirea modalității de achiziție.

            Astfel cum este reglementat la art. 49 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 394/2016, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 100.000 lei pentru produse şi servicii, respectiv 280.000 lei pentru lucrări, entitatea contractantă poate achiziţiona direct, fără a utiliza catalogul electronic sau anunţul prealabil, prin consultarea a minimum trei candidaţi.

            Luând în considerare inclusiv dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol, precizăm că, sintagma „prin consultarea a minim trei candidați” presupune ca entitatea contractantă să se adreseze, folosind diferite căi/ mijloace stabilite la nivelul acesteia, unui număr de minim de 3 operatori economici, în vederea alegerii soluției celei mai convenabile privind achiziționarea produselor, serviciilor sau lucrărilor care să-i satisfacă necesitatea.

            Entitatea contractantă trebuie să păstreze în acest sens în cadrul documentelor achiziției realizate, dovada faptului că achiziția s-a realizat în urma consultării a minim trei candidați.

            De asemenea, potrivit art. 49 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 394/2016, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 70.000 de lei, entitatea contractantă poate achiziţiona direct pe baza unei singure oferte.

            Prin urmare, în acest caz entitatea contractantă poate realiza achiziția directă de produse, servicii sau lucrări necesare, adresându-se unui singur operator economic, căruia să-i solicite prezentarea unei oferte avantajoase și va păstra ca dovadă, documentul prin care demonstrează că a primit oferta ce a stat la baza realizării achiziției. (Sursa: https://www.achizitiipublice.gov.ro/questions/view/63, speţele 728 şi 731).

Nu uitaţi că furnizorul de servicii internet va face tot posibilul să obţină valori cât mai mari de abonament, mai ales că va fi necesar să solicitaţi servicii 5g, aşa cum veţi solicita, prestatorului care va instala reţeaua, echipamente conforme cu standardul "wifi certified 5", maxim compatibile cu cerinţele solicitate contractual la acordarea voucherului.

         21 - 23, 25.01.2019 - Prelevare opinii şi clarificări de la prestatori de servici instalare reţele.

         Notă (28.01.2019): Prestatorii de servicii sunt total nepregătiţi la acest moment. Să sperăm că cei care vor citi aceste rânduri vor avea cu cine comunica şi, mai ales, să sperăm că vă voi putea ajuta la maxim posibil prin materialele inserate.

         28 - 30.01.2019 - Redactare cereri de oferte iniţiale şi comunicări directe cu prestatorii iniţial contactaţi.

         Notă (30.01.2019): Deoarece pe situl wifi4eu totul este la fel de experimental, furnizorii sunt înscrişi doar cu numele, fără nici un fel de detaliu de contact sau altele asemenea, cu toate că emulând că sunt un furnizor de servicii de instalare reţea am sesizat se cer toate datele de contact absolut necesare beneficiarilor de vouchere wifi4eu pentru a putea iniţia negocierile, consultările, etc.

         31.01.2019 - Confirmare listă finală furnizori înscrişi WiFi4EU şi verificări finale de status firmă, oferte, elemente de comparabilitate şi selecţie.

         Notă (31.01.2019): Am procedat la culegerea datelor de pe internet, beneficiar cu beneficiar şi, după o muncă nebuă, iată lista, chiar dacă numai pe judeţul Hunedoara, pentru a fi de ajutor tuturor celorlalţi care vor fi obligaţi să iniţieze cât mai rapid elementele de negociere.

         01.02.2019 - Publicare pe pagina de internet a comunei Baru a detaliilor privitoare la derularea operaţiunilor WiFi4EU.

         01. -  07.02 - Redactare documentaţie iniţială şi selecţie furnizori.

         Notă (18.01.2019): Este o etapă în care se face un fel de listă scurtă a problemelor ce trebuie rezolvate împreună cu furnizorii de servicii de instalare reţea, dar, după cum subliniam anterior, şi cu furnizorii de servicii internet, fără colaborarea cu ambii sorţii de izbândă înclinând în favoarea migrenelor insuportabile. Poate şi de aceea recomand "obligatoriu" să realizaţi ambele operaţii cu un singur prestator care va avea grijă să îşi "balanseze" profiturile estimate pe o perioadă de timp ceva mai mare, acordul bilateral mulţumind ambele părţi (că de aceea este bilateral). Există şi varianta "să văă luaţi lumea în cap" şi să apelaţi doar la furnizorul de servicii de instalare reţea şi să apelaţi la internet direct, via satelit, dar cu toate că durerile de cap legate de problemele furnizorului de internet dispar, ele vor fi compensate de valoarea costurilor.

         Iată un exemplu de astfel de listă:

         Prestator instalare reţea:

  1. Prestigiu şi activitate prestator servicii.
  2. Prestarea atât de serviciu de montare a reţelei cât şi cumulat, cu prestarea serviciilor de internet ulterioare instalării reţelei.
  3. 10 - 12 AP outdoor (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 250 - 380 EUR/ AP hardware + 125 - 155 EUR software licenţiat pentru 3 ani).
  4. Switch (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 475 - 575 EUR hardware + 200 - 235 EUR software licenţiat pentru 3 ani de utilizare).
  5. Firewall (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 1.800 - 2.000 EUR software licenţiat pentru 3 ani de utilizare).
  6. 10 - 12 Injectoare/ alimentatoare (acolo unde soluţia prestatorului solicită acest element, ofertele primite având o plajă de preţuri cuprinsă între 30 - 39 EUR/ AP).
  7. Elemente de transport - amplificare (acolo unde soluţia prestatorului solicită acest element, ofertele primite având o plajă de preţuri cuprinsă între 43 - 50 EUR/ AP, cu o marjă de operativitate ce poate solicita o creştere de până la 60% unităţi/ AP).
  8. Cabluri de conectare (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 425 - 600 EUR, ca valoare totală).
  9. Manoperă - Servicii de implementare şi configurare (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 1.000 - 1.200 EUR).
  10. Manoperă - Servicii de implementare fizică firewall şi AP-uri (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 1.450 - 1.550 EUR).
  11. Alte costuri, cum ar fi transport, (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinsă între 170 - 450 EUR pentru transport şi asimilate).
  12. Costuri legate de suport şi mentenanţă a soluţiei wireless pentru cei 3 ani "contractuali" (neprecizat până la acest moment, cu toate că una dintre oferte stipulează gratuitatea pentru utilizatori pentru perioada de 3 ani asigurată prin "susţinerea" serviciilor de către municipalitatea "participantă", ulterior ...!?!) care pot depăşi cu  mult valoarea voucherului primit...

         Furnizor de servicii internet:

  1. Costuri legate de serviciile de internet (provider) (ofertele primite au o plajă de preţuri cuprinse între 40 - 80 EUR/ AP, fără TVA). Aici vor urma multe negocieri deoarece personal consider că există multe elemente de pus la punct, justificări de genul "este necesară o linie garantată" sau altele neavând loc acolo unde va exista un fel de monopol de furnizare pentru mulţi, mulţi ani.

         Voi reveni cu altă ocazie deoarece cred că este de ajuns ca punct de pornire.

         11.02. -  29.03 - Întâlniri cu reprezentanţii furnizorilor, colaborări prelevări date tehnice, primire, centralizare şi analizare oferte intermediare.

         01.04.2019 - Activare facilitate/ interfaţă selecţie furnizori pe situl Wifi4EU, cu posibilitatea selecţiei furnizorilor agreaţi (sau câştigători ai unei forme licitative).

         Notă (22.04.2019): Evident că, până la acest moment (cu toate că elementele "indicative" sunt pe net de trei luni de zile, cu toate că cei care s-au înscris pe situl wifi4eu ca furnizori ar fi trebuit să aibă soluţiile deja pregătite pentru a primi doar detaliile "de plasament", etc), în ciuda contactărilor constante, a transparenţei "de colaborare" iniţiate prin această secţiune a sitului (orientând fiecare furnizor de servicii instalare reţea şi/ sau provider de servicii internet spre cunoaşterea progresului colaborărilor şi formularea sau adaptarea ofertei) nu s-a putut proceda la realizarea finală a unui caiet de sarcini...

         Din acest motiv am "amânat" toate elementele conform unui fel de termen de prelungire de colectare de date necesare realizării unui fel de caiet de sarcini "final", urmând să mă concentrez pe realizarea tuturor paşilor posibili din punct de vedere al unui algoritm de lucru spre ceea ce urmează.

         De reţinut este faptul că această perioadă poate suferi noi amânări deoarece este, din punctul meu de vedere (Dorin, Merticaru), cea mai importantă fază a întregului proiect. Pe baza acesteia se pot iniţia numai colaborările reale, precontractuale sau contractuale cu furnizorii, dar şi elementele "de detaliu", cum ar fi proiecţiile de buget necesare hotărârilor de consiliu local ce vor înaintate ca proiect şi, eventual aprobate, H.C.L.-uri ce vor sta la baza tuturor autorizaţiilor ce se vor obţine şi, implicit, la baza derulării întregului proiect pe perioada lui contactuală dar şi pe perioada ce va urma.

         Cât despre "grabă", vă sfătuiesc să nu uitaţi de perioada "de finalizare" de 18 luni de la obţinerea voucherului, precizată contractual (expiră în mai 2020), din care scădeţi 3 - 4 luni de testări finale, etc (deci, reţeaua trebuie finalizată "optim" până 1 martie 2020, dacă factorii decidenţi ai derulării acestui proiect, la nivelul UE, nu "emit" alte pretenţii)...

 

 

         Notă finală faza 2: